Încă 5
zile până la salariu. Urâte zile. Mai că număr și secundele până intră banii pe
card. Buzunarele, portofelul sunt goale, fiecare cotlon și buzunar din casă
deja au fost ”măturate” în căutare de mărunțiș. iar șansele de a găsi vreo
bancnotă de vreun fel în vreo poșetă sunt egale cu zero.
Degeaba deschid agenda telefonului și cu
speranță mă uit la numele contactelor, poate, poate mai pot da un telefon.
Într-un minut, îi triez în cei de la
care mă pot împrumuta și cei de la care nu (ori fie sunt simple cunoștințe,
colegi de la care am cerut deja până la
salariu, etc.). Lista cu cei de la care pot cere împrumut se reduce la doi.
Victorioasă, pun mâna pe telefon și sun, dar după ce dau telefoanele de
rigoare, mă dezumflu repede - și ei fac același lucru ca și mine. Unul dintre
ei chiar era pe cale să mă sune.
Bun. Frigiderul e gol și consumă curent
degeaba. Problemele care țin de facturi și rate le pot amâna până la salariu,
dar problema frigiderului, nu.
Din moment ce nu am de la cine să mă împrumut,
trebuie să găsesc o soluție să îmi asigur existența încă 5 zile. Îmi vin în
minte două: amanetul și donatul de sânge.
Problema cu amanetul este că tot ce am avut se
află deja acolo, aşteptând să prelungesc contractele. Deci, îmi trebuie altă soluţie.
Dar, norocul îmi surâde în drum spre serviciu
când, pe uşa unui amanet văd scris mare „Primim argint”. Nu îmi vine să cred
ochilor, aşa că intru şi întreb, să fiu sigură că, de atâta stres, nu am uitat
să citesc corect.
Când aflu sigur că îmi pot amaneta argintul, mă interesez de
programul amanetului şi toată ziua stau
ca pe ghimpi, aşteptând să mi se termine programul de lucru, să fug acasă, să
adun tot ce am şi să văd câţi bani îmi rămân. Zis şi făcut.
În aceeaşi zi, peste 9 ore, mă întorc sfioasă
la amanet, întind punguţa doamnei de acolo, care îmi verifică bijuteriile şi,
când scoate hârtiile pentru contract, răsuflu şi eu uşurată. Ceva, ceva, tot o
să am în frigider.
Valoarea la amanet a bijuteriilor mele,
cumpărate în ani de zile, a fost de 50 de lei (în condiţiile în care acestea
valorau în jur de 500 lei). Problema pe ziua respectivă era rezolvată, dar în
sinea mea mi-am promis ca la salar să îl ridic de acolo.
Bun. 50 de lei în buzunar. Toată lumea era a mea.
Încă 50 de lei, şi sigur prind ziua de
salariu cu ceva în frigider.
Soluţia numărul doi: donatul de sânge.
Despre acesta, în postul următor.
Dacă te-ai confruntat cu probleme similare,
înainte de salariu, lasă-ţi comentariul/opinia aici. Poate ne mai vin idei :)